Inspire

Cum am învățat să spunem „nu”.

În marketing, „da” pare cuvântul magic. E reflexul care ne face să părem flexibili, profesioniști, creativi. E combustibilul care menține relațiile, negocierile și, de multe ori, încrederea.

Scroll fatigue și slow marketingul

Atenția oamenilor a devenit o resursă tot mai fragmentată, iar viața noastră de zi cu zi este dominată de un gest mecanic și aproape inconștient: scroll-ul.

Fără buline de discount: marketingul în lipsa promoțiilor

În România, reducerile au devenit aproape un reflex. De la mall până la magazinul de cartier, afișele roșii cu „-30%” sau „-50%” nu mai surprind pe nimeni.

Curajul de a fi excepțional

Adevărul e că nu toată lumea trebuie să treacă dincolo de stadiul de „bun”.

Despre comunități, dincolo de audiențe

Succesul pe termen lung nu aparține celor care vorbesc cel mai tare, ci celor care știu și să asculte.

Cei 4P: promovare, promovare, promovare…promovare?

Marketingul a fost mult timp definit printr-o formulă care pare simplă doar la suprafață, cei patru P: produs, preț, plasare, promovare.

Marketingul în vremea incertitudinii

Economiile nu se zdruncină doar sub presiunea cifrelor. Se rescriu tăcut, în etapele nespectaculoase ale unei instabilități prelungite

BlackSquare a devenit Google Partner

După câteva luni de eforturi constante în acest sens, am făcut un pas firesc în evoluția noastră: BlackSquare este, în mod oficial, Google Partner.

Nu mai urâm (toate) reclamele

Tradițional, oamenii urăsc reclamele. Le sar, le blochează, le ignoră. Dar în același timp, consumă ore întregi de conținut creat sau sponsorizat de branduri

Tendințele creative: le urmăm sau le dictăm?

În peisajul actual al marketingului, brandurile sunt prinse într-un echilibru delicat: să mențină un branding coerent și să îmbrățișeze, totodată, creativitatea nelimitată și tendințele virale.

Industria mobilei: adaptarea la tendințele de marketing și la declinul vânzărilor

Industria mobilei din România a fost, tradițional, un sector cu performanțe notabile, contribuind semnificativ la exporturi și la economia României

Vânzarea de locuințe în 2025: marketing, scandal, necesități

Încrederea este esențială atunci când cumperi o locuință. Nu cumperi o pereche de pantofi pe care, dacă nu ți se potrivește, o returnezi.. Este o decizie care îți marchează deceniile următoare.

Cum pot parteneriatele strategice să transforme marketingul

O agenție imobiliară și un producător de mobilă, o librărie și un cabinet stomatologic - sunt doar câteva parteneriate posibile, care ne fac să ne simțim inspirați.

Rezultate 2024 și planurile de extindere

Este un moment care ne face să privim cu mândrie în urmă și cu entuziasm spre viitor. Nu o să mințim că nu am visat niciodată să ajungem aici, pentru că am visat mereu la acest moment, chiar din primul an de activitate, când afacerile nu depășeau cu mult 25.000 de lei.

Meta vrea exprimare liberă. People pleasing sau business strategy? 

Meta anunta un pariu de business riscant: să lase oamenii să spună ce vor. Amenințată de o concurență în creștere, compania decide să copieze modelul platformei X, într-un efort de a recâștiga utilizatorii pierduți.

De la cifre la încrederea clienților

Industria bancară are acces la date mai mult ca niciodată. Acest lucru creează oportunități de segmentare imposibil de imaginat în trecut, însă creează și noi provocări legate de organizarea fluxurilor de comunicare într-un mod care să depășească bazele de date.

Când ai cumpărat ultima carte?

Pentru mulți români răspunsul e: nu am cumpărat niciodată. Să faci marketing pentru o librărie online, în condițiile socio-economice actuale, este cu siguranță o provocare.

TikTok ca armă electorală: M16 sau sabie cu două tăișuri?

Impactul TikTok în influențarea opiniilor rămâne greu de măsurat, dar platforma este cu siguranță demnă de luat cu seriozitate în calcul.

Tendințe și oportunități pe piața imobilară din Emiratele Arabe Unite

De ce ar trebui o agenție de marketing să fie interesată de piața imobiliară din Emiratele Arabe Unite? Simplu: pentru că aici se întâmplă viitorul.